Labrador Retriever

Mai multe despre această rasă

Caldul și inteligentul Labrador Retriever este rasa numărul unu din America înregistrată la American Kennel Club. Chiar și oamenii care nu au câini pot recunoaște un laborator, iar artiștii și fotografii și-au surprins imaginea de nenumărate ori – de obicei ca partener loial, așteptând cu răbdare alături de proprietar.

Construit pentru sport, Laboratorul este musculos și atletic. Au o haină scurtă, ușor de întreținut, un comportament prietenos, o inteligență ascuțită și multă energie. Devotamentul față de această rasă este profund; ei sunt câini iubitori, orientați spre oameni, care trăiesc pentru a-și servi familiile, iar proprietarii și fanii își aseamănă uneori cățeii cu îngerii.

Rasa își are originea pe insula Newfoundland, în largul coastei Atlanticului de nord-est a Canadei. Numiți inițial câinele Sf. Ioan, după capitala Newfoundland, au fost crescuți pentru a-i ajuta pe pescarii locali – să tragă plase, să aducă frânghii și să recupereze peștii care scăpaseră din plase – precum și pentru a fi un câine de familie.

Astăzi, majoritatea labradorilor opresc munca grea și își petrec zilele fiind răsfățati și iubiti de oamenii lor. Cu toate acestea, unii încă mai servesc ca câini de lucru indispensabili.

Natura dulce a Labradorului face un excelent câine de terapie, care vizitează case pentru bătrâni și spitale, iar inteligența lor îi face un câine de asistență ideal pentru cei cu dizabilități. De asemenea, excelează ca câine de căutare și salvare sau ca retriever pentru vânători, datorită construcției lor atletice, nasului puternic și naturii curajoase. Labradorii au devenit, de asemenea, rasa de învins la sporturi pentru câini, cum ar fi competițiile de agilitate și ascultare, în special de ascultare.

Există o slujbă de câine la care labradori sunt fără speranță: câine de pază. De fapt, proprietarii spun că câinele lor dulce și util va saluta un intrus și le va arăta cu bucurie unde sunt ascunse bunurile.

Labrador Retrievers și-au dovedit utilitatea și versatilitatea de-a lungul istoriei rasei, trecând cu ușurință de la însoțitorul pescarului, la câine de expunere, la câine de lucru modern. Un rol a rămas constant: tovarăș și prieten minunat.

Labrador Retriever

Repere

Labrador Retrievers iubesc, iubesc, iubesc sa manance si devin obezi foarte repede daca sunt supraalimentati. Limitați mâncărurile, oferiți-i multă mișcare și măsurați mesele obișnuite, în loc să lăsați mâncarea tot timpul la îndemână. Și să știți că apetitul mare al Labradorului se extinde la alimente și chiar la articolele necomestibile ale oamenilor. Labradorii vor căuta gunoi, vor face navigație și pot face o masă din articole mestecate, cum ar fi jucăriile pentru copii.

Labrador Retrievers au fost crescuți pentru locuri de muncă solicitante din punct de vedere fizic și au energia ridicată care vine împreună cu a fi o rasă de lucru. Au nevoie de cel puțin 30 până la 60 de minute de mișcare pe zi. Fără acestea, își pot evacua energia acumulată în moduri distructive, cum ar fi lătratul și mestecatul.

Labradorii au o reputație atât de bună încât mulți oameni cred că nu trebuie să se deranjeze cu antrenamentele. Dar labradorii sunt animale mari, energice și, ca toți câinii, trebuie să învețe bunele maniere canine. Înscrieți-i la cursuri pentru cățeluși și ascultare imediat ce vă aduceți labradorul acasă.

Mulți oameni cred că este o rasă hiperactivă. Puii de labrador sunt cu siguranță vioi, dar cei mai mulți vor încetini puțin pe măsură ce cresc. Cu toate acestea, ei rămân de obicei destul de activi pe tot parcursul vieții.

Nu se știe că Labrador Retrievers sunt artiști ai evadării, dar cu motivația potrivită – cum ar fi un miros de ceva delicios – un labrador va decola. Asigurați-vă că labradorul dumneavoastră are etichete de identificare actuale și un microcip.

Mai multe informații despre Golden Retrievers

Istorie

Labrador Retrievers provin din insula Newfoundland, în largul coastei Atlanticului de nord-est a Canadei. Numiți inițial câinii Sf. Ioan, după capitala Newfoundland, ei au servit ca însoțitori și ajutoare pescarilor locali începând cu anii 1700.

Câinii și-au petrecut zilele lucrând alături de stăpâni, recuperând peștii care scăpaseră din cârlige și remorcând în fir, apoi s-au întors acasă pentru a petrece seara cu familia pescarilor.

Deși moștenirea lor este necunoscută, mulți cred că câinele Sf. Ioan a fost încrucișat cu câinele Newfoundland și cu alți câini de apă mici locali.

Cei din afară au observat utilitatea și buna dispoziție a câinelui, iar sportivii englezi au importat câțiva labradori în Anglia pentru a servi ca retrievers pentru vânătoare. Al doilea conte de Malmesbury a fost unul dintre primii și a trimis câinii lui Sf. Ioan în Anglia undeva în jurul anului 1830. Al treilea conte de Malmesbury a fost prima persoană care s-a referit la câini, adică la Labrador.

În mod uimitor, Labradorii – acum cel mai popular câine din America – au fost aproape dispăruți în anii 1880, iar familia Malmesbury și alți fani englezi sunt creditați cu salvarea rasei. În Newfoundland, rasa a dispărut din cauza restricțiilor guvernamentale și a legilor fiscale. Familiilor nu li se permitea să aibă mai mult de un câine, iar deținerea unei femele era foarte taxată, astfel încât cățelușii erau sacrificați din așternuturi.

În Anglia, însă, rasa a supraviețuit, iar Kennel Club a recunoscut Labrador Retriever ca o rasă distinctă în 1903. American Kennel Club a urmat exemplul în 1917, iar în anii ’20 și ’30, laboratoarele britanice au fost importate pentru a stabili rasa. in Statele Unite ale Americii

Popularitatea rasei a început cu adevărat să descopere după al Doilea Război Mondial, iar în 1991, Labrador Retriever a devenit cel mai popular câine înregistrat la American Kennel Club – și de atunci au deținut această distincție. De asemenea, ei sunt în fruntea listei în Canada și Anglia.

Astăzi, labradorii lucrează în detectarea drogurilor și a explozivilor, căutare și salvare, terapie, asistență pentru cei cu dizabilități și ca retriever pentru vânători. De asemenea, excelează în toate formele de competiții de câini: spectacol, teren, agilitate și supunere.

Personalitate

Labradorul are reputația de a fi una dintre cele mai dulci rase și este bine meritat. Sunt extrovertiți, dornici să mulțumească și sunt prietenoși atât cu oamenii, cât și cu alte animale.

Pe lângă o personalitate învingătoare, au inteligența și dorința de a mulțumi care îi fac ușor de antrenat. Antrenamentul este cu siguranță necesar deoarece această rasă are multă energie și exuberanță. Moștenirea de lucru a laboratorului înseamnă că sunt activi. Această rasă are nevoie de activitate, atât fizică, cât și mentală, pentru a-i menține fericiți. Există unele variații în nivelul de activitate al Labradorului: unii sunt zbuciumați, alții sunt mai relaxați. Toți se bucură de activitate.

Sănătate

Labrador Retrievers sunt în general sănătoși, dar, ca toate rasele, sunt predispuși la anumite afecțiuni de sănătate. Nu toate laboratoarele vor avea una sau toate aceste boli, dar este important să fii conștient de ele dacă te gândești la această rasă.
Displazia șoldului: diplazia șoldului este o afecțiune ereditară în care osul coapsei nu se potrivește perfect în articulația șoldului. Unii câini prezintă durere și șchiopătură pe unul sau ambele picioare din spate, dar este posibil să nu observați niciun semn de disconfort la un câine cu displazie de șold. Pe măsură ce câinele îmbătrânește, se poate dezvolta artrita. Screeningul cu raze X pentru displazia de șold este realizat de Fundația Ortopedică pentru Animale sau de Programul de îmbunătățire a șoldului de la Universitatea din Pennsylvania. Câinii cu displazie de șold nu ar trebui să fie crescuți.

Displazia cotului: Aceasta este o afecțiune ereditară comună câinilor de talie mare. Se crede că este cauzată de rate diferite de creștere ale celor trei oase care alcătuiesc cotul câinelui, provocând laxitate articulară. Acest lucru poate duce la șchiopătură dureroasă. Veterinarul dumneavoastră vă poate recomanda o intervenție chirurgicală pentru a corecta problema sau medicamente pentru a controla durerea.

Osteocondroză Disecane (OCD): Această afecțiune ortopedică, cauzată de creșterea necorespunzătoare a cartilajului în articulații, apare de obicei la coate, dar a fost observată și la umeri. Provoacă o rigidizare dureroasă a articulației, până la punctul în care câinele nu poate să-și îndoaie cotul. Poate fi detectat la câini încă de la vârsta de patru până la nouă luni. Supraalimentarea cu alimente pentru catelusi „formula de crestere” sau cu alimente bogate in proteine poate contribui la dezvoltarea acestuia.

Cataracta: Ca și la oameni, cataracta canină se caracterizează prin pete tulburi pe cristalinul ochiului care pot crește în timp. Se pot dezvolta la orice vârstă și adesea nu afectează vederea, deși unele cazuri provoacă pierderea severă a vederii. Câinii de reproducere ar trebui să fie examinați de un oftalmolog veterinar certificat de consiliu pentru a fi certificati ca indemn de boală ereditară a ochilor înainte de a fi crescuți. Cataracta poate fi de obicei îndepărtată chirurgical cu rezultate bune.

Atrofia progresivă a retinei (PRA): PRA este o familie de boli oculare care implică deteriorarea treptată a retinei. La începutul bolii, câinii devin orbi nocturn. Pe măsură ce boala progresează, își pierd și vederea în timpul zilei. Mulți câini se adaptează foarte bine la pierderea limitată sau completă a vederii, atâta timp cât mediul lor rămâne același.

Epilepsie: Labradorii pot suferi de epilepsie, care provoacă convulsii ușoare sau severe. Convulsiile pot fi manifestate prin comportament neobișnuit, cum ar fi alergarea frenetică ca și cum ar fi urmărit, clătinarea sau ascunderea. Convulsiile sunt înspăimântătoare de urmărit, dar prognosticul pe termen lung pentru câinii cu epilepsie idiopatică este în general foarte bun. Este important să ne amintim că convulsiile pot fi cauzate de multe alte lucruri decât epilepsia idiopatică, cum ar fi tulburări metabolice, boli infecțioase care afectează creierul, tumori, expunerea la otrăvuri, leziuni grave ale capului și multe altele. Prin urmare, dacă laboratorul dumneavoastră are convulsii, este important să le duceți imediat la veterinar pentru un control.

Displazia valvei tricuspide (TVD): TVD este un defect cardiac congenital care a crescut în prevalență la rasa Labrador. Puii se nasc cu TVD, care este o malformație a valvei tricuspide din partea dreaptă a inimii. Poate fi ușoară sau severă; unii câini trăiesc fără simptome, alții mor. TVD este detectată prin ultrasunete. Cercetările sunt în desfășurare pentru a afla cât de răspândită este în rasă, precum și în tratament.

Miopatie: Miopatia afectează mușchii și sistemul nervos. Primele semne sunt observate devreme, de la șase săptămâni și adesea până la vârsta de șapte luni. Un cățel cu miopatie este obosit, înțepenit când merge și trapează. El se poate prăbuși după exercițiu. În timp, mușchii se atrofiază, iar câinele abia poate să stea în picioare sau să meargă. Nu există tratament, dar odihna și menținerea câinelui cald par să reducă simptomele. Câinii cu miopatie nu ar trebui să fie crescuți deoarece este considerată o boală ereditară.

Dilatație gastrică-Volvulus: numită în mod obișnuit balonare, aceasta este o afecțiune care pune viața în pericol, care afectează câinii mari, cu piept adânc, cum ar fi Labradorii, mai ales dacă sunt hrăniți cu o masă mare pe zi, mănâncă rapid sau beau cantități mari de apă sau fac exerciții fizice viguroase după masă. Balonarea apare atunci când stomacul este întins cu gaz sau aer și apoi se răsucește. Câinele nu poate eructa sau vomita pentru a scăpa de excesul de aer din stomac, iar fluxul de sânge către inimă este împiedicat. Tensiunea arterială scade și câinele intră în stare de șoc. Fără asistență medicală imediată, câinele poate muri. Suspectați o balonare dacă câinele dumneavoastră are abdomenul destins, saliva excesiv și are voma fără a vărsa. De asemenea, pot fi neliniștiți, deprimați, letargici și slabi, cu o frecvență cardiacă rapidă. Dacă observați aceste simptome, duceți câinele la veterinar cât mai curând posibil.

Dermatita acută umedă: Dermatita acută umedă este o afecțiune a pielii în care pielea este roșie și inflamată. Este cauzată de o infecție bacteriană. Tratamentul include tunderea părului, scăldat în șampon medicamentos și antibiotice.

Coada rece: Coada rece este o afecțiune benignă, deși dureroasă, comună Labradorilor și altor retrievers. Câinele poate mușca de coadă. Nu este motiv de alarmă și, de obicei, dispare de la sine în câteva zile. Se crede că este o problemă cu mușchii dintre vertebrele din coadă.

Infecții ale urechii: Dragostea labradorului pentru apă, combinată cu urechea lor, îi fac predispuși la infecții ale urechii. Verificarea și curățarea săptămânală, dacă este necesar, ajută la prevenirea infecției.

Îngrijire

Iubitorul Labrador trebuie să fie în preajma familiei lor și cu siguranță nu este un câine din curte. Dacă sunt lăsați singuri prea mult timp, probabil că își vor păta reputația sfântă: un labrador singuratic și plictisit este apt să sape, să mestece sau să găsească alte prize distructive pentru energia lor.

Labradorii arată unele variații în nivelurile lor de activitate, dar toți au nevoie de activitate, atât fizică, cât și mentală. Plimbări zilnice de 30 de minute, o distracție în parcul pentru câini sau un joc de aducere sunt câteva modalități de a vă ajuta laboratorul să consume energie. Cu toate acestea, un cățel nu trebuie luat pentru plimbări prea lungi și ar trebui să se joace câteva minute la un moment dat. Labrador Retrievers sunt considerați „maniaci de muncă” și se vor epuiza singuri. Depinde de tine să închei jocul și sesiunile de antrenament.

Labradorii au o reputație atât de bună încât unii proprietari cred că nu au nevoie de pregătire. E o mare greșeală. Fără dresaj, un cățeluș va deveni în curând un câine foarte mare și zbuciumat. Din fericire, labradorii se antrenează bine; de fapt, ei excelează adesea în competițiile de ascultare.

Începeți cu grădinița pentru căței, care nu numai că îl învață pe puiul dumneavoastră bune maniere canine, dar îl ajută să învețe cum să se simtă confortabil în preajma altor câini și oameni. Căutați o clasă care folosește metode de dresaj pozitive care răsplătesc câinele pentru că a făcut-o corect, mai degrabă decât să-l pedepsească pentru că a greșit.

Va trebui să aveți grijă deosebită dacă creșteți un cățel Labrador. Nu lăsați cățelușul să alerge și să se joace pe suprafețe foarte dure, cum ar fi pavaj, până când are cel puțin doi ani și articulațiile sunt complet formate. Jocul normal pe iarbă este bine, la fel și agilitatea cățelului, cu săriturile sale de un inch.

La fel ca toți retrieverii, Labradorul este cel mai fericit când are ceva, orice, de purtat în gură. Sunt, de asemenea buni la mestecat, așa că asigurați-vă că aveți la dispoziție jucării robuste tot timpul – cu excepția cazului în care doriți să vă mestece canapeaua. Și când ieși din casă, este înțelept să-ți ții laboratorul într-o ladă sau canisa, astfel încât ei să nu aibă probleme cu mestecarea unor lucruri pe care nu ar trebui.

Hrănire

Cantitate zilnică recomandată: 2,5 până la 3 căni de hrană uscată de înaltă calitate pe zi, împărțite în două mese.

Notă: Cât de mult mănâncă câinele tău adult depinde de mărimea, vârsta, corpul, metabolismul și nivelul de activitate. Câinii sunt indivizi, la fel ca oamenii, și nu toți au nevoie de aceeași cantitate de hrană. Este aproape de la sine înțeles că un câine extrem de activ va avea nevoie de mai mult decât un câine de canapea. Calitatea hranei pentru câini pe care le cumpărați face, de asemenea, o diferență – cu cât hrana pentru câini este mai bună, cu atât va merge mai departe către hrănirea câinelui și cu atât mai puțin va trebui să le scuturați în bolul câinelui.

Păstrați-vă labradorul într-o formă bună, măsurându-i hrana și hrănindu-l de două ori pe zi, în loc să lăsați mâncarea afară tot timpul. Dacă nu sunteți sigur dacă sunt supraponderali, faceți-le testul oftalmologic și testul practic.

În primul rând, uită-te în jos la ei. Ar trebui să poți vedea o talie. Apoi puneți mâinile pe spate, degetele mari de-a lungul coloanei vertebrale, cu degetele răspândite în jos. Ar trebui să le poți simți, dar să nu le vezi coastele fără a fi nevoie să apeși puternic. Dacă nu poți, au nevoie de mai puțină mâncare și de mai multă mișcare.

Va trebui să aveți grijă deosebită dacă creșteți un cățel Labrador. Acești câini cresc foarte rapid între patru și șapte luni, făcându-i susceptibili la tulburări osoase. Hrănește-ți cățelușul cu o dietă de înaltă calitate, cu conținut scăzut de calorii, care îl împiedică să crească prea repede.

Pentru mai multe despre hrănirea labradorului, consultați regulile noastre pentru cumpărarea hranei potrivite, hrănirea cățelușului și hrănirea câinelui adult.

Culoarea hainei și îngrijirea

Blana de labrador elegantă și ușor de întreținut are două straturi: un strat de acoperire scurt, gros, drept și un strat inferior moale, rezistent la intemperii. Blana în două straturi îi protejează de frig și umezeală, ceea ce îi ajută în rolul lor de retriever pentru vânători.

Haina vine în trei culori: ciocolată, neagră și galbenă. Negrul a fost culoarea preferată printre crescătorii timpurii, dar de-a lungul anilor, galbenul și ciocolatiul au devenit populare. Unii crescători au început recent să vândă labrador retriever colorați „rari”, cum ar fi alb polar sau roșu vulpe. Aceste nuanțe nu sunt cu adevărat rare – sunt o variație a labradorului galben.

Îngrijirea nu devine mult mai ușoară decât cu un labrador, dar rasa pierde – mult. Cumpărați un aspirator de calitate și periați-vă câinele zilnic, mai ales atunci când năpârlește, pentru a scăpa de părul slăbit.

Labradorii au nevoie de o baie aproximativ o dată la două luni pentru a menține să arate curați și să aibă un miros plăcut. Bineînțeles, dacă labradorul tău se rostogolește într-o băltoacă de noroi sau ceva neplăcut, ceea ce sunt predispuși să facă, este bine să le faci baie mai des.

Periați dinții labradorului de cel puțin două sau trei ori pe săptămână pentru a elimina acumularea de tartru și bacteriile care pândesc în interiorul acestuia. Periajul zilnic este chiar mai bun dacă doriți să preveniți afecțiunile gingiilor și respirația urât mirositoare.

Tăiați unghiile o dată sau de două ori pe lună dacă acesta nu le uzează în mod natural. Dacă auzi clic pe podea, sunt prea lungi. Unghiile scurte și bine tăiate mențin picioarele în stare bună și împiedică zgârierea picioarelor atunci când Labradorul tău sare cu entuziasm să te întâmpine.

Urechile lor trebuie verificate săptămânal pentru înroșire sau miros neplăcut, care poate indica o infecție. Când verificați urechile câinelui, ștergeți-le cu o minge de bumbac umezită cu un produs de curățare delicat pentru urechi, cu pH echilibrat, pentru a ajuta la prevenirea infecțiilor. Nu introduceți nimic în canalul urechii; curățați doar urechea exterioară. Deoarece infecțiile urechii sunt frecvente, curățați urechile după baie, înot sau oricând câinele se udă. Acest lucru ajută la prevenirea infecției.

Începeți să vă obișnuiți labradorul să fie periat și examinat atunci când este un cățel. Manevrați-le frecvent labele – câinii sunt sensibili cu picioarele lor – și privește în interiorul gurii lor. Faceți din îngrijire o experiență pozitivă, plină de laude și recompense și veți pune bazele pentru examene veterinare ușoare și alte manevrări atunci când sunt adulți.

În timp ce îi îngrijiți, verificați dacă există răni, erupții cutanate sau semne de infecție, cum ar fi roșeață, sensibilitate sau inflamație pe piele, la nivelul nasului, gurii și ochilor și pe picioare. Ochii trebuie să fie limpezi, fără roșeață sau scurgeri. Examenul dumneavoastră săptămânal atent vă va ajuta să identificați din timp potențialele probleme de sănătate.

Copii și alte animale de companie

Labrador Retriever nu numai că iubește copiii, ci se bucură de agitația pe care o aduc cu ei. Vor participa cu bucurie la petrecerea de naștere a unui copil și chiar vor purta de bunăvoie o pălărie de petrecere. La fel ca toți câinii, totuși, ei trebuie să fie dresați cum să se comporte în preajma copiilor – și copiii trebuie învățați cum să se comporte în preajma câinelui.

Ca în cazul oricărei rase, ar trebui să înveți întotdeauna copiii cum să abordeze și să atingă câinii și să supraveghezi întotdeauna orice interacțiune între câini și copiii mici pentru a preveni orice mușcătură sau smulgerea urechilor sau a cozii din partea oricărei părți. Învață-ți copilul să nu se apropie niciodată de niciun câine în timp ce mănâncă sau doarme sau să încerce să ia mâncarea câinelui. Niciun câine, oricât de prietenos, nu ar trebui să fie lăsat nesupravegheat cu un copil.

Dacă un labrador a fost expus mult la alți câini, pisici și animale mici și a fost instruit cum să interacționeze cu ei, vor fi prietenoși și cu alte animale de companie.